Cojită-i pielea și-a-nceput să-mi crape
În mine șarpele-ntr-un nou avânt
Au și-nceput cu humă să se-ndoape,
Trezindu-și pofta de mâncat pământ.
Mă și târăsc prin iarba naltă, deasă,
Și printre pietre, în zig-zag, flămând
Ca să mănânc mâncarea mea aleasă,
Pe tine, hrana șarpelui, pământ!
Traducere Simion Dănilă
vezi mai multe poezii de: Friedrich Nietzsche
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.