”Pământul, jos, e mic și efemer.
Abia văd omuleții laolaltă.
Ce sus mă duce arta mea cea mai înaltă!
Ajung cu mâna-aproape pân' la cer”.
Pe-acoperiș de turn grăiește cu emfază
Tinichigiul, ca și micul-mare om
Ion Metafizicus, de unde-aruncă priviri de sus la lume,
De unde e? Pe ce-i clădit anume?
Cum ai ajuns tu însuți sus? Și ce folos
Aduc aceste culmi de nu ca să privești în jos?
Traducere I. C. Mătăsaru
vezi mai multe poezii de: Friedrich von Schiller
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.