Soarele stătea atârnat
de cerul mahalalei;
acolo unde timpul
stătea tras pe linie moartă.
Aerul de fum și parfum
era handicapat într-așa un hal
încât nu mai simțea nimic.
Și din tot balamucul,
n-a mai rămas
niciun martor,
doar un copil care,
sătul de a contempla
același decor repetitiv,
a sărit gardul
și-a fugit
vezi mai multe poezii de: MariusIonescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Clar, poezie scrisa cu pana muiata in tristete.
Esti poetul beznei, al indoielii, al cautarilor, al introspectiei...dar esti poet!
Felicitari!
Adina Speranta
vineri, 02 septembrie 2016
Bun venit si din partea mea ..
gianina
joi, 01 septembrie 2016
Bine ai venit pe sait !
Succes si inspiratie !
petrica_c
miercuri, 31 august 2016