Începe vântul toamnei a bate,
prin părul meu de soare deschis,
iar eu mă-nfășor în așternutul ei, poate
și apar culorile naturii de nedescris.
În copaci frunza cu greu se zbate,
să se mențină-n ramura de lemn
și cade-n covorul cald și moale,
iar vântul o trezește printr-un îndemn.
Ea stă jos ca o fantasmă,
înveșmântată-n roșu-ruginiu,
iar nouă ne aduce o mireasmă,
și roade coapte prinse de ea-n brâu.
Toamna-i bogată-n legume coapte
și vine cu multă melancolie,
cu strunguri-n vin ca să ne-mbete,
un pic de ploi și frig o să fie.
Înțeleg că-i greu fără toamnă,
e ciclul timpului pentru a fi întreg,
de asta te rog să vii ca o frumoasă doamnă,
să-mi întregesc gândul meu vitreg.
vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.