Spre toamnă triste jurăminte,
se întorc în gemete pustii,
tributuri multe, neplătite,
ce îmi par și astăzi bogății.
Am s-o admir pe săturate,
durerea dincolo de boltă,
și agonia ei e-aproape,
dar nu simt azi nici o revoltă.
Iubiri pierdute peste câmpuri,
se-aștern pe zilele de toamnă,
ca fluturi adormiți în gânduri,
pe veci în mine să adoarmă.
Se-ntoarc în șoapte să m-alinte,
într-o beție de cuvinte,
plutind ca frunze rătăcite,
s-acopere pe veci morminte...
Autor, Mihail Janto
vezi mai multe poezii de: Mihail Janto
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.