Ușor, venea din depărtare, același dor pășind tăcut,
se strecura prin înserare o mângâiere din trecut,
se luminau pe rând ferestre, pluteam ca dus de-un veșnic val
spre tot ce astăzi nu mai este, spre îndrăgitul loc natal.
În casa veche străjuită de-un brad sădit de ziua mea
alți oameni stau acum la masă priviți de sus de-aceeași stea,
a mai rămas doar amintirea copilului încercănat
de-atâtea cărți citite noaptea, de-atâta zbucium cenzurat.
Emile Zola, Flaubert și Stendhal și-au pus amprenta pe destin,
dormeam în zorii dimineții în pat regal cu baldachin,
mă sfâșia și o durere, necunoscută până-atunci,
când răsfoiam cu Cella Serghi cartea ținută pe genunchi.
Se adunau umbre cu-ncetul în pulberea de stea visată,
bătea încetișor pendula o altă oră sfărâmată
și galopau căluți de aur pe bolta neagră din tavan
când se porneau în goana mare trei mușchetari și D' Artagnan.
Atâtea visuri ne-mplinite au eșuat prin amintiri,
mai scutură câteodată penajul lor de povestiri,
și din grădina veștejită întinde brațul său uscat
un brad bătrân spre poarta veche, cu gestul unui condamnat.
Adina V.
decembrie 2018
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
”Atâtea visuri ne-mplinite au eșuat prin amintiri” :) ...poate de aceea :)
Luna decembrie este momentul care îmi răscolește amintirile :)
A fugi de amintiri nu înseamnă că nu mai sunt copil :) Eu cred că nu mă voi maturiza niciodată :))
Cu drag, Florian!
Adina Speranta (autor)
miercuri, 20 martie 2019
Nu prea am inteles de ce "Fuga de amintiri" insa mi-a placut mica ta incursiune prin trecut. (Eu unul, nostalgiei, i-am apreciat tot timpul staruinta. Trist cu adevarat mi se pare atunci cand dispare...)
florianruse
miercuri, 20 martie 2019