Izvoare ţâşnesc din pântecul pietrei
Se-aleargă demente pe panta tăcerii,
Mă sprijin de stele prin ochiul ferestrei
Iar gândul se-aşează în fanta uitării.
Clipite se scurg pe obrajii-mi de stâncă
Săpând noi adâncuri în ochi şi pe faţă,
Prin gene tăioase, lumina-mi-aruncă
Furtuna şi gerul ce stihu-mi îngheaţă .
Troiene, de-a valma depuse de viscol,
Respiră urgie de prin gânduri turbate,
În furia-mi oarbă sunt mut şi ridicol
Iar plânsul din stele în chinuri se zbate.
N-am unde m-ascunde de propria-mi viaţă...
Trecutul şi timpul se amestecă-n vânturi,
Fulgii dansează pe frizura-mi lăiaţă,
Furtuna se aprinde în alte avânturi.
Cununi de zăpadă-mpletite de iaduri
Zdrobesc aşteptarea revenirii din eu,
Iluzii meschine se adună prin vaduri
Zburând printre fulgii rătăciţi în eseu.
Mă ade cuvâtul dezvelit de îngheţ,
Mă arde tăcerea prea plină de larmă,
Verbu-mi se desfată printre foi cu dispreţ
Şi nimeni în mine nu poate s-adoarmă.
30.03.2018
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.