Adio tu!
Am încercat s-ating o stea cu mâna
S-o port în suflet ca pe o scânteie,
Lupii vieții
Ne întâlneamn în catedrala nopții
Gara din valuri
În gara din valuri mă murmură marea,
Peronul de alge răsună pustiu.
Trompete bolnave bocesc muribunde,
Oboaie de piatră-n timpane îmi cântă,
O frunza ucisă, în pleoape se-ascunde,
În suflet potopul prin tunet cuvântă.
Visez
Iară s-au stins convoaiele stelare
Și cruci de nori se vântură buimace,
Se-ntoarnă toamna strămbă în clipa mea răzleaţă
Şi-mi plumbuie întruna doar vers bacovian,
Sub gene de-tuneric o umbră vorbăreaţă
Îmi spune de Vivaldi, că doarme în pian.
Primăvara îşi caută ghioceii prin zăpadă...
Îi caută zi de zi,
topind timpul ce curge în razele dorului,
Împletind în speranţe
Porneşte dorul iar să sufle
În do minor, în do major,
Încet începe să se umfle
În mi de sus mai repejor,
Dă-mi, sau ia-mi tot ce e sfânt
Din privire, din cuvânt,
Din pori respirând iubire,
Din surâsuri, din privire...
Plutind pe clipe pline de-ntristare
Mă-ntrec cu vântul la suflat rugină,
Acopăr ochii plânşi la câte-o floare
Şi îi promit că-am să o fac regină.