Furtuna unei nopţi de vară (ancestrală) - Florin T. Roman
Poezie adăugată de: Florin T. Roman

    duminică, 31 iulie 2016

E seară şi vântul începe să bată
Nori negri adunând peste sat;
În zare fulgere cerul străbat
Şi ecouri de tunet câteodată
Văzduhul răzbat.

Sătenii cu coasa în spate aleargă,
Spre case se-îndreaptă cu toţii.
Iar carele în scrâşnetul roţii
Pe drum de lut parc-ar vrea ca să spargă
Liniştea nopţii.

Dar iată că ploaia începe să cadă
Izbind cu putere pământul.
Codrul se zbate, şuieră vântul,
Lovind cu furie, lan şi livadă,
Ferească sfântul!

De frică întreaga natură vibrează,
Plâng sălcii aplecate spre râu,
Se-înghesuie frunze, spice de grâu
Pe ramuri, în holde, toate dansează
În ritmuri de brâu.

Se joacă cu luna pe cer greu, de cleştar
Doi nori întunecaţi, de sezon,
Stelele fug, iute, spre Orion
Şi Carul Mare scârţâie iar, solitar,
Stingher, monoton.

Dar iată că ploaia acum se opreşte
Şi vântul împrăştie norii.
La drum din nou pornesc călătorii
Şi soarele la drum iarăşi porneşte:
Plutind, vin zorii.


-din volumul "Ghiduşii de adolescent", 1985 -



vezi mai multe poezii de: Florin T. Roman




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.