Fug îmrejurul zilei și deodată vin,
umflate, apele și ne înlocuiesc pământul
și boturi calde îmi răsuflă în auz
și se încurcă, în lumină, vântul.
Va trebui să iasă lumile din rostul lor.
La bărci și lemnul s-a gândit cu groază,
ziua de azi o înconjur ca un deșert
care își tăinuiește încleștata oază.
M-am hotărât pe ape să trăim,
să ne întindem oasele pe fluturate blăni,
și apa nu suportă ca pământul,
pe trupul gol, atâtea răni.
vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.