Unde e locul în care mișcătorul trup
atinge-n trecere lucruri reale?
Stau peste pământ întinsă și primesc
refluxul sferelor egale.
Ah, simt cuvintele ca șira spinării
a unor ființe nevăzute
care se mișcă, respiră și se hrănesc
și desfătate se întind orizontale,
se-nnoadă, se-mpletesc și inventează
un nevorbit al cuielor bătute-n simțurile goale.
Stele întinse cu gâturi,
tălpile de haos neîntâlnit.
Se văd ideile ca terminațiile unui infinit.
Rob și stăpân dinspre cosmos vibrat,
cu flori violente și fibule cu vietăți
pe umărul meu ivit,
înaltă umblu printre lucruri
și văd ideile
ca terminațiile unui infinit.
vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.