Atunci să nu te recunoşti,
să nu-ţi strigi niciodată numele...
Cînd pielea ţi se strînge de durere,
tu părăseşte-o într-un loc al casei,
uşor umflată de un abur cunoscut ea va rămîne.
Un om de aer se va arăta în lumea noastră.
Şi carnea înţelegătoare las-o tot atunci
în atitudinile liniştii. Şi du-te,
şi greu dacă atîrnă oasele pe suflet
tu părăseşte-le pe unde ai trecut
şi liber
tăgăduieşte existenţa ta.
vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.