Copiii așteaptă
o pasăre dintr-o dată s-apară…
pentru aceasta stau o clipă nemișcați
ieșind din trupurile lor afară.
Și gânduri singure îngheață
auzul păsării nemaivăzute.
Unii revin definitiv, se-ntorc
să-și crească oasele tăcute.
Rămân câțiva în camera
în care luminile se întrerup,
visează scheletul acelei păsări,
uitați, copiii fără trup.
vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.