Cum priveam fix
amurgul răspândit până în sânge,
pe o ramură am zărit
pasărea care plânge.
Cum nimeni nu era între noi
am şoptit:
poate eşti numai un copil vrăjit
Cum priveam fix
pe fereastră cineva a strigat;
aerul din aer s-a mişcat,
tot ce văzusem
ca fumul s-a spulberat.
Ce amintire, şuşoteam noaptea;
durerea din om în pasăre a trecut.
Sau poate
numai
mi s-o fi părut
vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu