Nu pot să înseninez cerul nimănui, —
ca asinii sălbatici în pustie
se spulberă cuvintele pe care le spun.
În cearta mea cu el
toată puterea mi-am dezlănțuit-o.
O iau spre răsărit
și nu este acolo,
către apus și nu-l zăresc,
în miazănoapte nu dau de el
în miazăzi nu l-am văzut,
nici în argint, nici în oțel…
Și pretutindenea a fost și n-a fost el.
Cunoștea felul meu, umbletul, mireasma…
starea mea pe loc.
Curate tălpi are amintirea călcând
jghiaburi cu struguri copți la foc.
—————————————————————
sursa: @versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.