Somn de vară - Gabriela Melinescu
Adăugat de: Gerra Orivera

În încăpere
liniștea e așezată în vase de lut,
căni enorme cu vine albastre,
stăpânul casei umblă nevăzut
și aruncă câte-un fruct mirositor
și colorează tăcerea în portocaliu,
aromele plutesc în aburii
din rana unui animal cu trupul viu.
Și aburii mă ling pe chip,
mirosul fructelor încet mă otrăvește,
adorm într-o femeie tânără
pe care forma fructelor o-ncercuiește.



vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.