Sunt poduri care se dărâmă înăuntru
fără ca nimeni să audă zgomotul sărat.
Lumea trece pe lângă mine și vede doar un țărm liniștit,
în timp ce în subteran se surpă galerii întregi de memorie,
iar stânca certitudinilor mele se macină în tăcere,
ca o cretă sub ploaia acidă a abandonului.
Sunt un seism grafiat doar pe dinăuntru,
o catedrală care își prăbușește cupola în propriul naos,
fără să clintească vreo frunză din copacii de afară.
Mi-e dor de tine ca de timpul perfect—
acea geometrie sacră a clipelor în care nimic nu era de prisos
și nimic nu lipsea.
Atunci, timpul nu curgea spre moarte, ci se acumula în noi
ca un nectar dens, suspendat deasupra lumii profane.
Nopțile aveau gust de mare și vânt în întunericul marin, ce ne învelea umerii cu sarea absolutului.
Fiecare respirație comună era un val care se spărgea de țărmul veșniciei,
iar noi beam noaptea ca pe un vin negru, cosmic,
știind, cu o certitudine divină,
că suntem singurii treji dintr-un univers care abia începe să fie visat.
Mâinile tale...
Două linii de destin care îmi rescriau trupul,
alunecând prin existența mea ca niște corăbii de gheață pe o apă prea caldă,
lăsând în urmă dâre adânci, fosforescente,
în care timpul a învățat să sângereze.
Cuvintele tale, păsări rare.
Le prindeam în palme și le dădeam drumul în suflet,
să binecuvânteze și să ardă.
Dar cel mai amarnic mi-e dor de mine,
când locuiam în privirea ta,
o catedrală de lumină pe care ai încuiat-o
când ai plecat, zdrobind cheia cu granitul adio.
Iar eu te iubeam cu simplitatea cu care pământul
își primește prima ploaie de primăvară,
fără să știe că apa poate deveni potop.
Acum...
rătăcesc prin propria-mi viață ca un străin
prin orașul natal bombardat,
iar cerul din mine e greu de zăpadă gri.
Mă rog pentru marea uitare,
să ardă acest ultim rug al memoriei
ce îți știe mirosul și sărutul.
Mi-e dor de o zi albă, ca o pânză nescrisă,
în care să nu-mi mai fie dor de tine,
în care inima să redevină doar un mușchi care bate,
nu o cameră goală în care ecoul tău cu iz bleu de Chanel
încă mai dă la o parte perdelele.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.