Într-o noapte lovită de îngheţ
cu sufletul desenat pe geamul ferestrei
înghit în sec spânzurat de cuvinte,
încerc să fiu în mijlocul gândurilor
din care răsar drumuri.
Nu ştiu ce hram poartă, nici unde duc,
le văd numai pietrele rotunjite,
ies prin zăpada subţire ca o inimă de femeie
pusă în faţa mea potrivnică,
să-şi dezbrace de haine trupul întrupat în ele
şi-n locul fulgilor,
să zburde pe patul alb din odaie
ori să fredoneze de plăcere
simţindu-mă atât de aproape şi idiferenet
cum frâng unghiurile din geometria coapselor ei,
de nu mai înţeleg de ce nu spune nimic
şi o cuprind transpiraţiile şi extazul.
Habar nu am de ce mă învrednicesc
să-i demonstrez ceva ce ştie
şi nu recunoaşte niciodată.
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
imi plac mult ale tale verusuri domnule Flavius
alex
sâmbătă, 04 iulie 2015
versuri complexe si frumoase. va felicit
petrica_c
sâmbătă, 04 iulie 2015