Nu știm să zâmbim, nu știm să trăim,
ca bobul de rouă ne scurgem încet,
pe frunza zburlită, pe firul de iarbă,
pe trupul cel verde pocnind a lumină...
Nu știm ce putem, nu vrem să mai vrem,
ne pierdem în ziuă, ne-ascundem în noapte,
culegem frânturi mințind că se poate
întregul să fie creat din nimic.
Deschidem o poartă, și-apoi încă una,
privim înainte , în noi-niciodată,
și frunza zburlită, și firul de iarbă,
uscate le tinem, ascunse în palmă.
Mai este o poartă.
5.07.2016
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Sonia, Stomff, Gabriela, Carmen...mulțumesc pentru apreciere. Mirela, cât mă bucur să te reîntâlnesc!...Ai lipsit mult...Da, ce frumos era :)
Te mai aștept, cu același drag dintotdeauna!
Vă îmbrățisez, dragii mei :)
Adina Speranta (autor)
joi, 14 iulie 2016
Profund și foarte frumos scris. Felicitări Adina !
Îmi este atât de dor de vremea când ne dădeai teme...
:)
Cu drag,
mirimirela
luni, 11 iulie 2016
Nu gasesc cuvinte ... Doar ca e o poezie superba..
gabriela
luni, 11 iulie 2016
Frumoase versuri...Mulţi ar trebui să le citească şi să ia aminte! Mi-a plăcut mult! Cu drag,
Ina M.
duminică, 10 iulie 2016
Excelenta poezia ta! Atata adevar in atat de putine cuvinte! Mereu mai frumos scrii.
stomff
duminică, 10 iulie 2016
Te felicit Adina pentru frumoasele randuri ,
Am citit cu drag
sonia
duminică, 10 iulie 2016