Vor fi și-atuncea ierburi și zăpezi...
Tu, ochi, cum ai să rabzi să nu le vezi?
„Ba nu, mai pe-nnoptate-am să mă scol,
să dau livezii, stupilor, ocol,
Francez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut,
Pământul tău e bine-a nu uita;
Oricui e drag locul ce l-a născut.
Eu, frații mei,'ori unde-oiu căuta,
La Sarmisegetusa stă mândrul Decebal,
Ce-a frânt popoare multe, de jos şi de pe cal,
Stă sângerat din luptă, pe scaunu-i regesc
Şi chin adânc svâcneşte în ochiu-i vulturesc;
Târziu de toamnă;
vecinul meu
cum o duce?
Iazul străvechi
O broască se-aruncă
Clipocitul apei.
Vântul adie –
Umbra glicinei
Abia tremură.
Cât valorează oare
un milion de koukou?
Rouă pe bambuși!
(Fragment dintr-un marș vechi)
Nu e nici mîndria, nu e nici mulțimea,
Care în batalii încunun oștimea;
Nu e nici noroc.
Îmbărbătaţi-vă, români! Vă îndreptaţi greşala,
Acestor Table voi urmaţi şi lepădaţi sfiala;
D-întâi temeiuri, Legea aveţi şi-întreaga moştenire
De nume, fapte de români şi a Patriei iubire.
Odă
I
Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoşeşti,