Ea se dezbracă şi nu este goală ca oricare altă femeie
care şi îmbrăcată nu-şi lasă niciun secret nespus,
se aşează pe cearşaful întins ca nisipul unui deşert
cînd nu trece pe acolo vîntul călărind urmele a o mie de cămile
care duc haremul dintr-un pat într-altul,
şi după ce se lasă cu totul încă nu ştiu dacă am privit-o cu adevărat
cînd de sub rochie dispare pentru un timp
în care încerc să o privesc cu atenţie,
nu ştiu dacă ochii ei au văzut totul în acel moment
dar sunt sigur că de acolo de unde este acum
mă priveşte cu de-amănuntul fără să mă dezbrace,
eu mă dezbrac şi ea crede că din hainele mele
iese cel pe care l-a aşteptat toată viaţa,
mult mai tîrziu îmi aruncă rînd pe rînd cîte o haină
care mă îndepărtează încet încet de ea.
vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.