În familie - Gellu Dorian
Adăugat de: Adina Speranta

Stăm în aceiaşi quadraţi ca în halbe berea pe care o bem,

unii sunt mai însetaţi şi scriu mai puţin,
numele lor curg de pe mese ca nişte ceasuri în tablourile lui Dali,

nu risipiţi minutele, secundele,
nu risipiţi nimic,
lăsaţi zilele să curgă aşa la nesfîrşit,
nopţile, mai ales,

alţii nu au simţit încă spuma berii,
chibiţează pe lîngă mese ca nişte copii fugiţi de la casele
fără părinţi,
ei nu pot risipi nimic,
ar face-o cu şi mai mult tact dacă ar şti să citească şpalturile,

dar în familie sunt tot felul de rude –

cele sărace s-au înmulţit şi scot din magazii saci de virgule
pe care le aruncă la întîmplare –

cînd ies din pagini,
cîrciumile sunt pline de cititori,

poeţii stau întinşi pe pagini ca pe cearşafuri umbrele femeilor
decupate dintre cute –

încă un rînd,
pînă la urmă vom bea tot butoiul,
vom citi totul,
pînă la ultimul rînd!



vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.