Nu scriu zilnic poeme atît de frumoase ca acesta, nici
nu pot fi în fiecare zi atît de generos ca Dumnezeu
care lasă fiecăruia după puterea de a lua şi înţelege,
nici măcar nu stau zilnic în cîrciumă
cum cred unii că stau poeţii
risipindu-şi zilele, nefericiţi şi singuri,
nici la biserică nu merg în fiecare duminică,
deşi de luni pînă sîmbătă e duminică,
iar de cum se face lumină afară,
nu de fiecare dată mă pot bucura de ea,
nici de fiecare noapte nu m-am bucurat,
cum nu m-am bucurat de toate femeile din viaţa mea,
care nu de fiecare dată a fost a mea,
alţii mi-o trăiau şi-mi ofereau şi mie cîte o bucăţică din ea
care de regulă era tristă
ca un copil abandonat în alt nume
la care va răspunde nu aşa cum ar fi răspuns la adevăratul său nume,
uneori mă priveam în ochi ca pe un străin
care-mi cerea de odihnă,
oasele îi sunau ca nişte xilofoane la care cîntau degetele
purtate de vînt prin pustiuri –
atunci era bine,
era frumos,
eram fericit,
dar asta, nu, nu mi s-a întîmplat mie.
vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.