Cei mai mulţi se adună în ei şi se rostogolesc
peste un un cer cu stele, alţii,
peste un cîmp cu maci din care cresc sîni de pămînt
prin care fojgăiesc furnicile care n-au înţeles cîntecul greierului
turnat în urechea celui nebun cu pîlnia din flori de cicoare
dimineaţa cînd cad din somn în zbor privighetorile,
cei mai mulţi, zic, nu toţi,
dar şi dintre ei se ridică subit cîte unii
şi spun că nimeni nu le-a şters de sudoare conturile
celor cărora nu le ajunge aerul
în cerul gurii pentru că le este furat de alţii
al căror cîmp stă plin de bălării,
iar cicoarea se ofileşte în dimineţile de vară
cînd sînilor li se împrăştie pămîntul
iar furnicile migrează spre un alt sol mai prielnic,
la Paris, prin lupanare,
la Madrid, spre cîmpuri cu sfîrcuri de căpşuni,
la Roma, pe Via Apia, cu sînii arşi de soare,
la Bruxelles, cu iluzii sub ochi şi fapte pe buze,
la Berlin, printre castraveţi şi gulii,
la Viena, la revedere viaţă urîtă,
la Londra, huliţi şi fericiţi cu degetele pe lire,
la Dublin, hai-hui şi ai nimănui,
la Praga, ucişi în celule de ură,
la Stockholm, în frig şi căldură,
la Copenhaga, în strigătul îngheţat al sirenei,
la Luxemburg, cu ochii pe portofele,
la Geneva, slalomuri printre conturi,
la New York, prin jungla de sticlă şi fiare,
la greci, la turci,
niciodată la ruşi,
iar dumneata, Domnule La Fontaine, lasă-te
de bancuri, caută-ţi ceva de lucru,
că vin vremuri prin care nu vei mai găsi
nici furnici,
nici greieri,
ci numai sutiene negre peste pămîntul sterp.
vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.