Nu e confortabil să stai într-un pat în care n-ai
vrea să dormi,
mai curînd îl arunci pe fereastră şi te uiţi cum,
în cădere,
aerul,
fîl-fîl,
se aşază în el şi aţipeşte pînă jos
cît ai fi dormit tu într-o viaţă întreagă,
timp pierdut, zic unii,
alţii, fără somn, ai fi fost mort de mult, zic,
dar tu picoteşti de cînd te ştii
şi ţi se par nopţile o carceră în care eşti aruncat zilnic
şi scos boţit,
soldat al unei armate moarte,
gata de luptă oricînd,
de la o vreme nimic nu mai e confortabil,
respiri parcă din obligaţie,
mănînci executînd o pedeapsă,
bei, da, bei din plăcere,
singura în care te simţi bine, doar atunci,
pentru că a doua zi cari după tine o schelărie
pe care ai pus carnea la afumat,
nu mai fluieri, pentru că nu mai ai nici o pagubă,
toate drumurile sunt triste,
pentru că fericirea este la capătul din care ai plecat,
pentru că ştii că toate drumurile
s-au adunat în cel care se termină cu ultimul pas
al chinezului în faţa plutonului de execuţie,
ce bine ar fi să te aşezi într-un pat
şi să te trezeşti prunc
care să n-aibă habar de toate astea,
dar, ducă-se toate unde vor să se ducă,
ce rost are să-mi bat capul cu mine,
cînd, privind aerul ca pe un înveliş confortabil,
poţi sări peste somnul
care oricum te va odihni fără a mai fi nevoie
să te trezeşti şi să o iei de la capăt
dimineaţă de dimineaţă,
seara, să te uiţi chiorîş spre patul în care
nu te poţi arunca, uitînd te tine,
peste tine cad cele un milion de chipuri ale tale
pe care le-ai chinuit pînă aici,
în locul din care,
înainte, ţi se pare imposibil de mers,
înapoi,
un şir de nopţi cu ochii deschişi.
vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.