lui Emil Homoceanu
Pentru toți cei cinci frați din mine,
mănânc pâine, înjur și scriu
pentru fiecare sunt un sicriu
sau o întinsă plapumă de bine.
Către toți cei cinci frați ai mei
închin un gând și un blestem de moarte,
pentru fiecare iubesc o carte;
și disprețuiesc două-trei femei.
Toate tăcerile mele sunt lupte -
cinci oameni se bat năpraznic, crud,
aud gemete, icneli aud
și zăngănit de săbii rupte.
Cândva, târziu i-oi prinde dimineața
și-or da mâna tăcuți, înfrânți,
vor fi bătrâni ca niște munți
și vor purta o etichetă: viața...
Pentru toți frații în nemernicie,
pentru toate brațele moi, căzute,
pentru toate luptele mute,
hai să cerem vremurilor apa vie...
1940
vezi mai multe poezii de: Geo Dumitrescu