Astăzi, mâine, sau poate niciodată
o să-mi arunc ancora la malul cerului...
Ce poate să însemne asta pentru tine, iubito,
pentru carnea ta,
dar va fi oare pentru mine dezlegarea misterului?
Astăzi, mâine, după fiecare sărut,
purtăm pe buze același semn de întrebare;
în fiecare clipă îți aduc sufletul în palme
și hoitul important în spinare.
Pentru fiecare primăvară pierdută,
pentru fiecare somn al frunții,
îmi ciocănești cu deget de zaraf în stânga pieptului,
unde mi se bat în capete munții.
Odată o să-mi ceri mai mult: să-ți vând versul,
să te las să-mi asculți sângele cum sună,
să te las să-ți speli mâinile în apele sufletului
sau cine știe ce-ai să-mi mai ceri, fecioară nebună...
Astăzi, mâine, sau poate niciodată
îmi voi încheia cu ultimul vers cartea.
Dar n-o să ne putem iubi atâta, draga mea,
e mult prea târziu până vine moartea!...
vezi mai multe poezii de: Geo Dumitrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.