Câteva versuri am să mai scriu, despre tine, draga mea,
înainte de-a ajunge om mare și bogat -
ți-am promis, cu ocazia ultimului sărut, că
am să cumpăr
o mașină americană aerodinamică de treierat.
Þi-aduci aminte de visul ăsta pe care-l
creșteam împreună?
Eu îl știu, de câte ori te văd sălbatică și mare,
cu picioarele groase, cu ceva din ridicolul
oamenilor blonzi,
plină întotdeauna de impertinență tăcută și de mirare.
Într-o zi când vei pleca din humă, ca nu știu
care plantă sinucigașă,
când vei ieși din pământul proprietar care urcă
în tine victorios și umil,
prin vinele tale, în plămânii tăi, în sărutul și ochii tăi,
atunci vei fi probabil nevasta mea și te vei plimba,
în sfârșit, în automobil.
Atunci vom ara în devălmășie hectarele tale de certitudini
- pământ gras, negru, pământ limpede și gustos -
voi lăsa fleacurile astea rimate, ca să-ți fac plăcere,
și voi încăleca tractorul cu sete și cu mai mult folos.
Voi opri poate la nămiaz lângă vreo văgăună răcoroasă
și în timp ce bestia de fier fumegând își va sorbi
benzina din bidoane,
mi-oi odihni elanul în poala ta,
m-oi adăpa din pasiunea ta de 1000 de pogoane.
Am să zvârl apoi în strofele negre din urma plugului,
am să zvârl cu merticul sămânța cărților pe care
nu le voi scrie niciodată,
așteptând să plouă peste ele Dumnezeu-Latifundiarul
urina lui gratuită și binecuvântată.
Seara, în vatra caldă, cu buzele pline de mămăligă,
nădușiți, vom face copii,
ca să se împlinească Scriptura,
vom face copii mari, proști și frumoși
ca să ne anime și să ne păzească bătătura.
Când l-oi dovedi pe Mărin Mierlanu cu vacile
în cositură
tu sari de mi-l scapă din mâini, ca să nu intru
în pușcărie,
tot așa când l-oi prinde pe boier că se uită
prea lung la tine
sau că îți dă târcoale prin vie.
Până atunci am să mai scriu, despre tine,
câteva versuri,
până ce-oi cumpăra mașina de treierat scumpă și ciudată...
Mă gândesc însă că, oricât ar fi de nefiresc
și de rușinos - blestem de oraș - ,
eu, draga mea, n-am să te pot bate niciodată.
vezi mai multe poezii de: Geo Dumitrescu