Seara, când prin aurita vară spre casă pășim
Umbrele cu noi sunt sfinte fericiri.
Blânde vițe verzi în jur, îngălbenesc grâul
O fratele meu, ce liniște e-n lume.
Îmbrățișați ne cufundăm în apa-albastră,
Întunecatele grote melancolie masculină
Pe subțiri poteci încrucișează descompuse drumuri,
Noi însă fericiți ne odihnim în soare-apune.
Pace, unde culorile toamnei luminează
La căpătâi foșnește nucul trecutul nostru vechi.
traducere Christian W. Schenk
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.