Munți: întunecime, tăcere și zăpadă.
Roșie, din pădure vânătoarea coboară;
O, privirile năpădite de mușchi ale jivinei.
Liniștea mamei: sub negri brazi
Se deschid somnoroasele mâini,
Când, destrămată, luna rece răsare.
O, nașterea omului. Susură noptatic
Apa albastră-n adâncul stâncii;
Îngerul prăbușit, suspinând, își zărește chipul.
Se deșteaptă-o paloare-n odaia apăsătoare
Luna dublă
Străluminează ochii bătrânei împietrite.
O, țipătul în durerile facerii. Cu aripa neagră
Noaptea atinge tâmpla băiatului,
Zăpada ce cade lin din nor de purpură.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.