Declin surpând frunziș în noapte,
Tăcerea-i spre păsure-apucă.
Un sat se-nclină-adânc ca o nălucă.
Prin negre crengi îi curg surorii șoapte.
Însinguratul o să scape,
Păstor pe negre drumuri, poate.
O fiară din desiș încet se-abate.
În fața zeității cresc larg pleoape.
Blând curge-albastrul râu cu grații,
Nori, seara-apar în despuiere
Și sufletu-n serafică tăcere.
Și asfințesc vremelnice creații.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.