Întunecata toamnă-n roade-anină,
A verii stinse veștedă splendoare.
Din văi căzut un pur albastru-nclină;
Dau păsări, sus, zvon de legende rare.
Must fierbe, blândă liniște preaplină
De-ncet răspuns la întrebări neclare.
Pe deal o cruce ici și colo, poate;
Se pierde-n roșia pădure-o turmă.
Nor peste-oglinda iazului se-abate;
În pace gestul calm plugaru-și curmă.
Pământ, acoperiș de paie-uscate
Aripa albastră-a serii-abia de scurmă.
Cuib stele-și fac pe-o pleoapă somnoroasă;
O pace-n răcoroase-odăi se-ntoarce
Și îngeri din albaștri ochi se lasă,
Pe-ndrăgostiți de chinuri să-i descarce.
Stuf freamătă; țâșnește-o spaimă-osoasă
Când roua neagră goale sălcii stoarce.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.