Un covor - Georg Trakl
Adăugat de: Gerra Orivera

Un covor în care pălește peisajul bolnav,
Poate Genezareth, o luntre-n furtună
Se năruie lucruri de aur din norii ce tună
Demența ce-l prinde pe omul suav,
Apele vechi, murmuind râs albastru, răsună.

Și întunecat se deschide un puț uneori.
Rece metal pe-obsedați îi răsfrânge
Cad pe platouri fierbinți stropi de sânge
Și-n noaptea neagră un chip se destramă ușor.
Gângave flamuri sub bolți unde bezna se stânge.

Altu-amintește de zborul păsărilor sus
Mistice semne de ciori peste spânzurătoare
Plină de șerpi arămii iarba tăioasă tresare
În perne de tămâie, desfrânat și-nțelept, un surâs.

Copii de Vinerea mare orbi la garduri stând
În oglinda sumbră-a bălților în putrezire
Suspinânda muribunzilor tămăduire
Și îngeri care trec prin ochii albi pe rând
Se-ntunecă de pleoape aurita mântuire.


Traducere Mihail Nemeș



vezi mai multe poezii de: Georg Trakl




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.