Lucește-n cerul verde-o stea subit
Și zorii în spital se simt, subțirii.
Ca-n vis bat clopotele mănăstirii
Și sturzul cântă în tufiș, smintit.
Statuie zveltă se înalță-n scuar
Și-n curți mijesc flori roșii în răzoare.
Sus la balcoane aerul dogoare
Și muște bete în duhori apar.
După perdeaua de argint se-ascund
Sâni gingași, buze, mâini împreunate.
Puternic dangătul din turn răzbate,
Din cer și luna albă cade-afund.
Se stinge-un ireal acord de vis
Și-n porțile bisericii se-arată
Monahi și pier în infinit deodată.
Un pisc se-nalță clar spre cer deschis.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.