Peste prag domol tu treci,
Domol mi-te apropii,
Cu ochii umezi s-o întrebi
Ori adormiți i-s ochii.
Și ce frumoasă-față-i ea,
Ieșită ca din daltă,
Cum alta-n lume n-a mai fost
Și nici n-a mai fi alta! Obraji de jar.
Tu îi atingi
Cu caldă răsuflare;
Cu focul dragostei tu poți
Să încălzești o mare.
Nebun! Din negrele gene lin
O lacrimă răsare.
De bună seamă-n visul ei
Vreun amant mai vechi apare!
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.