Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea – strofă CLXIII - George Gordon Byron
Adăugat de: Gerra Orivera

De-i drept că Prometeu răpi scânteia,
Sădind-o-n om, ea zeilor plătită
Le-a fost în marmură după aceea.
De muritoare mâini de-i făurită,
Un duh nemuritor în ea palpită,
De-a socotit-o sacră însuși Timpul,
Căci n-a fost de aripa lui clintită
Și în statuie viu e încă nimbul
De foc de care-a fost prădat cândva Olimpul.

Traducere Aurel Covaci