Ci iată lacul Nemi, între dealuri
Împădurite, încât cruntul vânt,
Ce smulge arbori și stârnește valuri,
Dând spumelor spre cer cumplit avânt,
Nu-i turbură oglinzile, ce-i sunt
Reci, limpezi precum urile mocnite,
Ce nu-și arată negrul lor frământ.
Îs ca un șarpe apele-adormite,
În ele însele din veci încolăcite.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.