De plăsmuirea ei bolnavă-i mintea,
Și crede-n plăsmuire, delirând.
Statuii-n sculptor caută-i sorgintea,
Căci Firea nu face statui, nici vrând.
Ci unde-i farmecul suav și blând
Ce-l urmărim de mici până la moarte,
Un Paradis de neajuns nicicând,
Al deznădejdii, rătăcind, în arte,
Penelul, peana, ca mai mândre flori să poarte?
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron