Ce spumele le-azvârl spre cer, ea iară
Să cadă-n chip de ploaie nesfârșită,
Din nor ce-nrourări de primăvară
Revarsă peste iarba primenită,
De pare de smaralde mii stropită!
Ce hău adânc! Din stâncă-n stâncă-și saltă
Titanul apei forța lui cumplită
Și sfarmă roca dură ce-o asaltă,
Tăindu-și larg drum prin căderea lui înaltă, –
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.