De-o înspăimântătoare frumusețe!
Dar Iris, din arc magic, în zori, prinde
Cu vii nuanțe ochiul să-l răsfețe,
De parcă-n inimi triste, suferinde,
Dor înzecit de viață ar aprinde.
Cât totul sfarmă-n jur tălăzuirea,
I-i zâmbetul speranțelor merinde,
Și parcă vezi cum, înfruntând chiar Firea,
Demenței prin surâs răspunde-n veci Iubirea.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.