Azi, văduvă,-Adriatica îl plânge
Pe Doge, și nu-i an de mireasă;
E-un Bacentaur rupt de vremi nătânge
Podoaba ei de văduvă crăiasă.
Stă Leul în San Marco, tot acasă,
Dar e de râs în urbea fără vlagă,
Care bogată, mândră, fastuoasă,
Văzut-a de iertare cum se roagă
Un împărat vestit în Europa întreagă.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron