Sta mohorât și lingav printre semeni,
Și-i copleșea pe toți, lipsit de duh,
El, unui șoim cu aripi tăiate-asemeni,
Ce-o dată zbura liber în văzduh;
Dar sufletu-i, cu ură și năduf,
Era cuprins și de porniri nătânge,
Ca șoimul ce penet, și plisc și puf,
Își scaldă-n colivie-n lac de sânge,
Zbătându-se cumplit, vrând temnița a-și frânge.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron