Ei plâng, zâmbesc – și iar jelesc zâmbind;
Un pom, chiar veșted, mult timp stă-n picioare;
Vezi și fără catarg un vas plutind;
Se surpă un castel – dar nu sunt oare
Odăi și sub ruini? Stă fortul tare
Când mari furtuni crenelele i-au rupt;
Rămâne lanțul când captivul moare;
Sub nori, al zilei curs nentrerupt;
Și inimi frânte-s vii în piept de jale supt.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.