Topit în măști, din sonor în sonor,
Bucurat Amurg, și singur al toamnei,
Sufletul meu, pânză de corabie în soare,
Este marele pirat al acestui fior.
Vreau să iubesc frunzele, pașii alintând livada:
Zodier spurcat, alungă cirezile spaimei!
Vreau să iubesc odată ca iadul,
În mine focurile, în mine cascada.
Vântul acela viclean: Bucuria,
Să mi-l aduci, tată, din vuietul toamnei.
Și iubind carnea și iubind ochii
Să nu mai ocolim, fiică a Obsesiei, haiducia.
Atâta fumegare pe veșteda apă, și noi iubim.
Un muncitor a tușit apropiat, înfrânt, și noi iubim.
Deschide fereastra, pământule, și ascultă:
Melodia grozavă a poemului acesta n-are tărâm.
Foșnet zilei - mâna ta. Maria Magdalena - privirea.
Albiile s-au șters de-am rămas o câmpie deșartă.
Sunt numai un sunet îngemănat cu flacăra
Și răvășirea.
vezi mai multe poezii de: George Meniuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.