Prin castele de nisip,
Râde marea, plânge vara,
Şi, iubito, nu e chip
Să-ţi mai port în gând povara.
Iată, dar, de ce mă sparg
Şi mă dau încet de-a dura
Peste valuri, către larg,
Până piere geamandura...
Iar meduzele-şi fac rând
Să mă-ntrebe cât mă doare
Râsul tău, ce-mi plânge-n gând
Cu o stranie pudoare.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.