Se face negru soarele în cer,
Se face neagră mierea-n albine!
Avându-te de tot, ce să-ţi mai cer?
Atât de rău îmi e, fiindu-mi bine.
Visăm iubirea noastră separat,
Trăim durerea noastră împreună,
Cronometraţi de-acelaşi aparat
Care ne spune, tragic: „Noapte bună!”
Şi noi murim, la insistenţa sa,
Strângându-ne în braţe tot mai tare,
Dar nici nu arătăm că ne-ar păsa
De-această scufundare în uitare.
În zoii zilei ne-ntâlnim uimiţi
Şi sfâşiaţi lăuntric de-ndoială,
De parcă, prea departe adormiţi
Ne-apropiem de noi prin tencuială;
Dar pasul care trebuie făcut,
Lipseşte amândurora din minte
Şi ne întoarcem singuri în trecut,
Prin dimineaţa rece şi cuminte.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.