E prea bătrână biata mea făptură,
Cu palmele nevolnice şi reci,
Ca un ciulin strivit sub arătură,
Dar, rogu-te, iubito, să nu pleci…
Tocmai acum când iată, mi se pare
Că-ntineresc, cu tine la un loc,
Şi toată spaima somnului dispare
Şi toată carnea-i gata să ia foc…
Ştiu cât de greu îţi vine, dintr-odată,
Să înfloreşti, să tremuri, să suspini
Şi să te simţi lăuntric inundată
De fluviul dureros al unor spini…
Dar n-aştepta mai mult decât se poate
În preapuţinul timpului primi,
Răspunsul prielnic ţie, prin de toate
Câte ne leagă şi ne pot uimi…
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.