E toamnă, Clara, și e ceață-n lume,
Și prea târziu neliniște-n priviri,
Și nicio mare nu mai are nume
Fără legenda tristelor iubiri.
Lipindu-ne tot sufletul de gură
Alunecăm pe-o lamă de cuțit,
Rememorând și dragoste și ură,
Și ce-am crezut frumos, și ce-am mințit.
E toamnă, Clara, și e brumă-n lună,
Și-ai încetat demult să mă asculți,
Și nici adâncul mării nu mai sună
Sub mângâierea pașilor desculți.
Preocupați de tot ce mai sporește
Cu o secundă smulgerea din noi,
Lăsăm iubirea-n urmă, și, firește,
Închidem marea sub genunchii goi.
Sub cerul desfrunzit de stele coapte
În lipsa ta pe cine să mai strig,
Și cărei mări să-i mai închin o noapte…
E toamnă, Clara, și în soare-i frig.
———————————————————————————
sursa:@versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.