Înspăimântaţi se uită pândarii vieţii mele,
Cum te-am putut convinge, când nu erau atenţi,
Ca să te ţin ascunsă, o vreme, printre stele,
Departe de mulţimea amanţilor latenţi...
Şi-mi pun în spate rele pe care niciodată,
Făptura mea suavă de zmeu îndrăgostit,
Nu le-a putut cuprinde – pe bani sau fără plată –
Cât timp doar prin poeme am stat adăpostit...
Şi-am cultivat, cu grijă, doar flori nemuritoare,
Să ţi le las pe toate, iubito, de pe-acum,
Deşi mi-e frig de frică şi mult mai mult mă doare
Că mâine-n amintire-ţi voi fi un pumn de scrum.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea