Câte speranţe şi cuvinte noi
În casa albă, cu pereţii goi…
Deasupra-i cerul, jos un fel de prag,
Spre care parte sufletul să-mi trag…
Când pierd răbdarea să mai vreau să fiu,
Acestui târg, şi glorie, şi fiu?
Doar ochii tăi, ca două întrebări,
Mă mai răpesc din falsele serbări
Şi au puterea să mă certe blând,
Fără să pot să aflu până când…
Doar ochii tăi, şi-o artă fără preţ:
Că ştii să taci în târgul vorbăreţ.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.